Înființată la 1 septembrie 1871 școala se poate număra printre primele școli de arte și meserii din România, astăzi fiind a doua unitate școlară ca vechime din Craiova. La început, școala a funcționat cu numai 16 elevi care deprindeau primele abilități și învățăminte practice în cioplirea lemnului și modelarea fierului, la început cu pași mici și șovăielnici, urmând apoi să devină prin sârguința lor și devotamentul profesorilor și meseriașilor care îi îndrumau, maeștrii de mai târziu. În numai 3 ani, numărul elevilor care erau instruiți în școală crescuse la peste 117.
În anul 1876 se câștiga prima diplomă de onoare într-o expoziție internațională din Austria, la Viena, prin lucrările cu care școala s-a prezentat, acestea fiind primele lucrări de artă meșteșugărească care s-au executat prin eforturile comune ale elevilor și profesorilor acestora în acest nou, la vremea aceea lăcaș de instrucție și învățământ.
Diversificându-se an de an meseriile și specializarile cu care școala venea în întâmpinarea nevoilor socio-profesionale ale comunității și crescând, deasemenea calitatea dascălilor și învățăceilor din școala ca aceștia să participe la alte expoziții din străinătate, în Franța (Paris), Anglia (Londra) și Portugalia (Lisabona); astăzi, după aproape 138 de ani de existență, ne mândrim cu distincții și premii pe aproape tot mapamondul în Italia, Macedonia, India, Japonia, Franța, Australia, Spania, Grecia, Lituania, Chile, etc.
Din punct de vedere al numărului de meserii învățate în școală, acestea au depășit numărul de 50, meserii în care s-au evidențiat de-a lungul anilor numeroși elevi prin străduița lor de a descoperi și pune în valoare tainele fiecărui meștesug în parte și prin efortul, capacitatea pedagogică și dragostea mentorilor acestora, indiferent de statutul didactic, de la simpli meseriași la profesorii și inginerii care i-au pregătit.
Înființată inițial ca școală de meserii, dar dovedindu-se relativ curând, dacă mai era cazul că meseria și arta sunt intrinsec și organic legate una cu cealaltă, apar în timp nume care intră în istoria artei românești ca sculptorii Eracle Hagiescu, Giorgio Vasilescu, Constantin Bălăcescu, George Cireșescu și Anghel Chiciu, precum și pictori ca Nicolae Rădulescu și Ioan Stancescu Giovani toți aceștia între anii 1863 și 1963. Dar, cel care avea să devină produsul și exponentul de elită al școlii din toate timpurile, este titanul sculpturii universale Constantin Brâncusi (1876-1957) elev al școlii între anii 1894 și 1898.
Constantin Brâncuşi elev, îmbrăcat în uniforma Şcolii de Meserii din Craiova
În timp, prin rezultatele și calitatea sistemului de instruire, școala a fost desemnată să participe în diverse moduri la sprijinul comunității, putând exemplifica prin câteva evenimente majore la care acesta a luat parte ca:
- 1877– podul de pontoane pe care au trecut Dunărea la Siliștioara trupele române în războiul de independență care a fost executat în atelierele școlii și care a fost transportat la Dunăre cu care de lemn făcute de asemenea în școală;
- 1877– parte din corpurile clădirii sunt rechiziționate și transformate în spital de război;
- În primul război mondial, școala a fost transformată în arsenal și evacuată la Iași, unde se reparau obuzierele calibrul 88 mm ale armatei.
În 1925 școala își schimbă numele în “Liceul industrial de băieți Ferdinand I”.
Au apărut meserii noi : lăcătușerie, construcții metalice, reparații automobile, turnătorie, feronerie, tinichigerie și altele.
În anii ’30 școala realizează indicatoarele de localitate, cu nume românești, pentru satele din Basarabia care de curând fusese integrată spațiului geografic românesc.
În urma reformei învățământului din 1948 și până în 1954, școala devine școală tehnică metalurgică.
Se schimbă de asemenea modul de subordonare ierarhică, Ministerului Agriculturii devenind până în 1994 forul tutelar și se transformă în grup școlar agricol care se ocupa cu mecanizarea agriculturii. Este perioada în care se beneficiază masiv de dotare tehnică cu mașini, utilaje și instalații specifice. Fiind la acea vreme prima școală românească în care a funcționat un simulator SKODA pentru deprinderea abilităților inițiale de conducere auto, acesta există și funcționează și astăzi în cadrul laboratorului de testare psihologică în vederea obținerii permisului de conducere auto.
- 1994 este anul în care se schimbă din nou denumirea școlii în – GRUP ȘCOLAR DE ARTE ȘI MESERII “ CONSTANTIN BRÂNCUȘI”, ca o recunoaștere de onoare a locului în care marele sculptor a dobândit primele noțiuni și deprinderi în arta ce avea să-l consacre câțiva ani mai târziu și în anul 2000 în COLEGIUL TEHNIC DE ARTE ȘI MESERII „CONSTANTIN BRÂNCUȘI”.
Se regăsesc în paleta de școlarizare a C.T.A.M. „Constantin Brâncuși” clase de profil tehnic: specializări tehnician automatizări, tehnician metrolog, tehnician în transporturi, tehnician designer vestimentar, clase de profil resurse naturale și protecția mediului și de profil servicii, tehnician în turism, tehnician în activități de poștă, tehnician în activități de comerț. Școala Postliceală a C.T.A.M. „Constantin Brâncuși” pregătește elevi în specializările: administrator rețele locale și comunicații, tehnician controlul calității produselor agroalimentare, tehnician aparate electromedicale, tehnician în echipamente biomedicale, topograf în construcții, proiectant urbanism și amenajarea teritoriului.
Resursa umană a școlii număra 103 cadre didactice și peste 30 persoane din aparatul auxiliar și nedidactic, iar numărul de elevi școlarizați la unitatea noastră s-a ridicat la 1300 într-un număr de 47 de clase, la formele: zi și seral, în toate nivelurile de pregătire (liceu, S.A.M., școala postliceală).
- În baza Ordinului Ministerului Educației Naționale nr. 5045/29.08.2019, începând cu anul școlar 2019-2020, Colegiul Tehnic de Arte și Meserii ,,Constantin Brâncuși” Craiova devine LICEUL TEHNOLOGIC ,,CONSTANTIN BRÂNCUȘI” Craiova.
Curtea interioară a școlii
În prezent, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Craiova promovează un învăţământ modern, flexibil şi de calitate, având ca scop să ofere locuitorilor din zona Doljului şi a regiunii Sud – Vest Oltenia oportunităţi de educaţie şi instruire în concordanţă cu noua realitate economică a judeţului şi a regiunii.
Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” cuprinde liceu tehnologic (zi şi seral), şcoală profesională cu durata de 3 ani şi şcoală postliceală.
Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” şcolarizează:
- la învăţământul liceal: profilul tehnic, specializările: Tehnician mecatronist, Tehnician designer vestimentar, Tehnician transporturi, Tehnician instalații electrice, Tehnician electromecanic, Tehnician în automatizări, profilul servicii, specializările: Tehnician în turism, Tehnician în activităţi de poştă, Tehnician în activităţi de comerţ, Tehnician în activități economice, Tehnician în achiziții și contractări, Tehnician banqueting, Tehnician hotelier; profilul resurse naturale şi protecţia mediului, specializarea Tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului, seral: profil tehnic: Tehnician transporturi, Tehnician electrotehnist, profil servicii: Tehnician în activități de comerț
- învățământ profesional de stat, calificarea: mecanic auto, bucătar, ospătar (chelner)-vânzător în unităţi de alimentaţie şi lucrător hotelier;
- învățământ postliceal, specializarea: Tehnician controlul calităţii produselor agroalimentare, Tehnician aparate electromedicale, Topograf în construcţii, Tehnician în echipamente biomedicale, Agent fiscal, Organizator de conferinţe, congrese, târguri şi expoziţii.
În concluzie, actualul Liceu Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Craiova, acolo unde Marele sculptor Constantin Brâncuşi şi-a început cariera, este o instituţie de învăţământ care respiră prin istorie, cu un muzeu, chiar dacă şcolar, unde sunt deţinute documente de arhivă de o foarte mare importanţă, bine întreţinut, şi care priveşte viitorul cu speranţă.